Am fost pusă în situația să mă vând. Niciodată nu mi-a plăcut să trebuiască să vorbesc despre mine, deci nu mi-a ieșit nici acum foarte bine. Teoria mea care se poate aplica în toate este “Don’t say you’re cool, just be cool.” Deci mi-e foarte greu să mă vând din cuvinte. Dar cred că mă descurc destul de bine să ii vând pe alții.
Pasiunea mea ar trebui să se vadă în felul cum abordez eu advertisingul zi de zi. Demonstrez că sunt pasionată de publicitate prin faptul că mulți din prietenii mei se uită la reclame din cauza mea și aud destul de des “Băi, ce-a vrut să zică reclama asta?”. Discuțiile despre publicitate sunt destul de dese în bucătăria apartamentului în care locuiesc. Jumătate din cărțile aflate în biblioteca noastră sunt despre marketing și publicitate, în timp ce cealaltă jumătate sunt de drept, pe lângă niste dvd-uri cu Charlie Chaplin. Da, locuiesc cu o absolventă de drept.
Începutul poveștii mele cu publicitatea nu este unul romantic și nici unul telenovelistic. Nu rețin să fi existat o reclamă care să mă influențeze puternic și să mă facă să mă îndrăgostesc de publicitate. Nu-mi aduc aminte nici prima reclamă pe care am văzut-o. Cea mai veche reclamă pe care mi-o amintesc este cea de la Coca Cola cu ursul polar, cu “Sărbătorile vin“. Cred că pentru generația mea reclama aia chiar reușea să aducă senzația de sărbătoare. Am intrat la facultate într-un an în care cuvintele comunicare și publicitate erau la modă. Și probabil 90% din foștii mei colegi au dat la FCRP tot din motive de modă. Diferența dintre cei care au ieșit dezamăgiți de faptul că moda se schimbă și mine este că eu tot vreau să fac publicitate.
Întotdeauna am avut tendința să mă subestimez și de asta nu spun că o să mă gândesc la super concepte și o să fac super reclame, deși cred că voi reuși asta, din când în când. Sunt la mijloc prea multe condiții care trebuie îndeplinite înainte de a produce o campanie cu un concept creativ reușit. Trebuie să vrea clientul, trebuie să te lase autoritățile și toate cele.
Ah, că mi-am amintit, pasiunile mele. Asta și asta. Am fost surprinsă într-o zi când, într-o discuție cu un amic care are o trupă, am simțit că deja nu mai abordam nici muzica și nici ideea de a avea o trupă ca un ascultător sau ca un muzician. Priveam lucrurile ca un advertiser și aduceam în discuție concepte ca public țintă, produs și piață. Îi spuneam că dacă produsul este unul fain și interesant, nu are cum să nu reușească pe piața muzicală, acum că are ca aliat si internetul.
Mi se pare mai greu să intri într-o agenție de publicitate dacă vrei, decât dacă ai noroc de timpuri bune și de vizibilitate în orice alte părți. Cumva trebuie să te faci vizibil în alte părți ca să te vadă cineva în advertising. Cică advertisingul este un domeniu cam nasol și mulți care sunt in the business te sfătuiesc să faci altceva. Eu vreau înăuntru, și poate peste ceva timp o să zic și eu altora că e de căcat și că ar trebui să facă muzică. Nu spun că o să fac asta toată viața, pentru că viața e lungă și nu prea știu ce fac mâine, darămite peste nu știu câți ani. În momentul de față vreau publicitate și pasiunea pentru ea mi-o exprim în scris pe blogul ăsta. În curând sper să o fac și într-o agenție.
Like this:
Be the first to like this post.
)
